N-am avut nici un fel de chef în ultimele 2-3 zile, dar nu disper, pentru că încep să-mi revin, această iniţiativă fiind susţinută de acest articol, scris cu exact 24 de ore înainte de marele eveniment dintre ani, Revelionul 2007, nu că ar avea vreo legătură articolul cu evenimentul în sine. Nu îi dau aproape nici o importanţă, deşi anul acesta e diferit, România devenind mâine membră a Marii Uniuni Europene.
Scopul e altul
Mă gândeam cum e treaba cu urcarea pe scara socială, în particular la categoria artiştilor. Ca să subţiez şi mai mult filtrul, exemplific situaţia prezentă preponderent în America, unde e Ţara tuturor posibilităţilor, cică. Mai simplu, de ce artiştii recunoscuţi în muzică sunt acceptaţi şi ca actori iar cei care urmează şcolile necesare unui actor şi chiar au talent în această ramură nu sunt băgaţi deloc în seamă? Hmmm, oare pentru că aproape toţi au idei preconcepute? Se poate. Exemplu: marele artist 50 de cenţi (50 Cent pentru adevăraţii fani…) nu a avut nici o problemă să joace într-un film despre extraordinara sa viaţă. Putea fi şi alt film, rezultatul ar fi fost acelaşi: talent zero în interpretare. În cazul de faţă nici în muzică nu se descurcă prea bine la capitolul talent.
Alţi oameni cu adevărat talentaţi au probleme foarte mari în a-şi găsi un loc de muncă în ramura actorilor, iar când reuşesc să joace într-un film ori are un rol minuscul ori filmul nu va fi recunoscut cum ar trebui. Sunt, bineînţeles, excepţii şi inversări, dar acum mă axez pe fenomenul mai puţin observat de publicul larg.
Publicul dinainte de public, adică cei care văd filmul înainte de lansare, trebuie să fie cu capul pe umeri şi să nu urmeze pe liderul Grupului Martalogilor Aspiranţi.
Concluzie
Dacă munceşti îndeajuns de mult pentru a ajunge cineva, mergi mai departe pentru că o sa iasă ceva, cândva. Nu te da mare că ai făcut 30 de facultăţi. Ciocu’ mic.
Dacă ai ajuns cineva în urma unei coincindenţe, nu te da mare şi tare, pentru că o să se afle până la urmă. Ciocu’ mic.
Arhiva pentru decembrie, 2006
Legături maliţioase
Idei preconcepute
Toată lumea are idei, mai mult sau mai puţin bune de băgat în seamă. Când era mic, nimeni nu-l băga în seamă pe Einstein, lucru care l-aş fi făcut şi eu, având în vedere că a rămas repetent. Că el era puţin dus cu pluta şi că unii îl credeau nebun e altă chestie.
Ideea e că cei care îl credeau prost şi nu l-au băgat în seamă şi-au dat seama că au greşit când nu l-au ascultat mai mult. Adică ideea preconcepută că el e prost şi că va rămâne tot timpul aşa.
Revenim astăzi, când majoritatea persoanelor au idei preconcepute despre majoritatea lucrurilor. România e de căcat, maşinile străine sunt mai bune decât cele româneşti dar nu a condus o maşină românească, lucrurile scumpe sunt şi bune sau invers, muzica veche e proastă, manelele sunt bune de ascultat şi altele. Toate acestea sunt idei preconcepute care trebuie schimbate, iar singura modalitate de schimbare a mentalităţii este de a experimenta lucrurile despre care tu crezi că ştii atât de multe dar de fapt nu ştii nici cum se scrie. De exemplu manelele. Sunt bune până le asculţi şi ţi se face rău. “Nu există petrcere fără manele”. Nici o petrecere nu e bună fără muzica preferată a fiecărui participant. Decât dacă beau toţi 3 sticle de bere şi uită ce muzică se ascultă.
Cu oamenii se întâmplă acelaşi lucru. Întâlneşti pe cineva din “provincie” şi zici că e retardat doar pentru că tu eşti de la Bucale şi te doare-n buci de ceilalţi. Cel mai fain e când un bucureştean întâlneşte un alt bucureştean şi îl crede din provincie, şi deci, prost (nu generalizez, dar mă apropii). Încearcă să porţi o discuţie cu omul acela şi vezi ce părere are despre nişte lucruri şi de-abia atunci o să îţi dai seama dacă e deştept sau nu. Mai greu e când nici pe tine nu te prea duce mintea.
Nu o să se ajungă niciodată la o generaţie întreagă care să fie înţelegătoare şi care să aştepte şi a doua impresie, nu doar prima, dar pe subiectul acesta o să apară alt articol.
Tu eşti cel mai deştept iar toţi ceilalţi sunt proşti. Aceeaşi idee o au şi ceilalţi din jurul tău, aşa că poţi să te linişteşti.
Top 5 intelect = număr de dinţi
Nu ştiu cum se face, dar în ultima vreme am dat peste câteva personaje mirifice din oraşul meu. Fiecare are farmecul său, fie că îşi exprimă sentimentele prin cuvinte dintr-o limbă străveche fie cunosc limbajul semnelor.
Am hotărât să realizez un top şi totodată o comparaţie între intelect şi numărul de dinţi, fiindcă rezultatele cercetărilor au scos la iveală faptul că numărul de dinţi este direct proporţional cu inteligenţa personajului. Dacă ai mai puţini (ai căzut de pe birou sau ţi-a dat cineva cu bâtca în bot când încercai să îi explici teoria chibritului) eşti la coada topului iar dacă ai cavitatea bucală completă te duce mintea în spate.
Menţionez că juriul nu a fost influenţat în nici un fel de concurenţi în luarea deciziilor.
Poziţia a 5-a
Acest cetăţean neidentificat se odihneşte într-o geroasă zi de iarnă, aşteptând, probabil, un acord pentru chitara imaginară.
Poziţia a 4-a
Acest cetăţean neidentificat se odihneşte într-o călduroasă zi de vară.
Poziţia a 3-a
Hornarul oraşului, Pădure, ieşind de la o importantă şedinţă care a avut loc la Primărie, cu tema “Un horn mai curat, o viaţă mai curată”.
Poziţia a 2-a
Binecunoscutul Lights ocupă locul al doilea în acest top, el fiind primul care a dat voie echipei noastre să surprindă valoarea cavităţii sale bucale.
Iar pe prima poziţie se află polivalentul tip de la ARR, care se ocupă de dirijarea traficului rutier, feroviar şi aerian şi de instituirea ordinii publice.
Poziţia 1
În viaţa asta a mea, scurtă ce-i drept, am analizat de câteva ori relaţiile ce se leagă între oameni şi alţi oameni, oameni şi animale, oameni şi obiecte etc. Totul e bine până acum. Lucrurile încep să se strice când intri mai adânc în analiza acestor relaţii. De exemplu dacă persoanele unui cuplu spun că sunt îndrăgostiţi până peste cap şi tu vezi cu ochii tăi că nu e aşa, începi să te îndoieşti. Ajung acasă şi se bat ca urşii în pădure pentru că ea nu a făcut curat la intrare sau că el a intrat încălţat în bucătărie. Oricum ar fi, în 99% din cazuri femeia o păţeşte, numai dacă nu e cine ştie ce culturistă şi bărbatul şi-o ia meseriaş în freză. Ăsta e un punct.
Alt punct face referire la relaţia sau afecţiunea dintre oameni şi obiecte: televizoare, skiuri, maşini etc. Atunci când cineva te invită acasă la el/ea şi face o descriere detaliată a unui obiect de artă, să zicem, că e cu moţ şi că a costat 328756469275 lei şi că are un car de ani e foarte mişto. Situaţia se îngroaşă când afli că el/ea a debitat tot ce ţi-a zis şi că de fapt face focul cu prostia aia care stă pe televizor, a costat 2 lei şi mâine îşi cumpără altceva din târg şi ţie îţi zice că a vândut acel obiect de mare valoare la licitaţie.
Să minţi e normal. Îi zici poliţistului că n-ai carnetul la tine pentru că l-ai uitat. Să fii altcineva e nasol. Şi aşa am ajuns, foarte repede, la lucrul care mă enervează pe mine cel mai mult.
Când cineva crede că eu sunt un gombilău şi îmi zice câte prostii ca să pară mai mare în faţa mea, în timp ce eu ştiu care e viaţa lui. Nu e vorba de bani, pentru că cei care nu au foarte mulţi, au dreptul să mintă puţin, nu de alta dar se fac de ruşine în faţa “prietenilor” mai bogaţi. Ideea e că cineva e altcineva când spune minciuni de când te-a întâlnit iar acum vă ştiţi de o jumătate de an, iar el tot crede că tu îi înghiţi tâmpeniile. Poate că o faci şi atunci e nasol, pentru că vor râde alţii cu cap de tine.
Majoritatea celor care au capacitatea de a distinge dintre un om adevărat şi unul fals vor fi ridiculizaţi de cei care fac parte din Grupul Martalogilor Aspiranţi pentru că au avut tupeul să îi spună lui X că nu îi stă bine atitudinea pe care o poartă cu împrumut şi că ar fi bine să fie cine e el de fapt.
Cea mai enervantă atitudine împrumutată e cea de vedetă, dar şi cea mai dezastruoasă pentru cel sau cea care o poartă. Totul bine şi frumos la liceu, facultate, la club, cu Aspiranţi mai mici sau mai mari. Când ajung acasă beţi morţi nu au pe cine suna dimineaţă ca să povestească beţia de aseară.
Concluzie
Nu fi altcineva, pentru că nu îţi stă bine. Dacă nu ai fost tu însuţi până acum, îţi va fi mai greu şi s-ar putea să iei nişte bobârnace, dar o să îţi revii.
Dacă eşti candidat la un loc în Grupul Martalogilor Aspiranţi, retrage-ţi intenţia de a te alătura lor şi încercă să-ţi faci nişte prieteni adevăraţi, care te vor aprecia cu adevărat. Pe tine, nu pe cel din faţa ta.
Observ că în ultima vreme foarte mulţi oameni au bloguri, conturi pe DeviantArt, site-uri mai mult sau mai muţin paralele. Am decis ca după o perioadă în care am acumulat o serie de informaţii să îmi public un blog, deşi până acum nu am văzut utilitatea unei astfel de maşinării care, recunosc, are acum scopul de a educa sau prosti pe cei care le citesc, de a induce în eroare sau de a oferi informaţii valabile în anumite contexte.
Mai mult decât atât, o persoană care va citi ceva pe internet îşi va expune punctul de vedere într-un grup în care îl ascultă cineva. Astfel, ceilalţi membri ai grupului îi vor da dreptate şi vor intra şi ei pe blogul sau siteul cutare să se dumirească dacă este sau nu aşa.
Influenţa celor pe care îi cunoaştem şi îi respectăm mai mult sau mai puţin are o forţă mult mai mare decât îşi va imagina cineva. Sau nu. Dacă eşti un om cu capul pe umeri şi un nivel mediu de educaţie poţi să spui “nu-i adevărat, tu eşti prost şi eu sunt deştept” unei persoane care îţi va spune că a văzut cai verzi pe pereţi.
Să revenim totuşi la subiect.
Modificându-mi datele personale, care de altfel nu le puteţi vedea, am observat că în localitatea Vatra Dornei sunt doar 2 blogări, anume subsemnatul şi Casa Bogadi, sau cum s-o mai numi ea. Cred că e a 20-a oară când dau peste super-extra-minunata pensiune care nici măcar nu e cât de cât în centrul oraşului. Probabil persoana care încercă să facă un pic de “advertising” sau publicitate mai pe româneşte are o criză de personalitate şi vrea deci să arate lumii întregi cât de tare este casa în care locuieşte el. Treaba lui.
În ultimele 6-7 luni am observat, în special pe internet, că limba română a devenit deformată sub degetele unor mari intelecţi români. Pe cei străini îi înţeleg. Şi anume: un număr foarte mare al populaţiei din România nu are nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă limba română scrisă. Mă enervează când cineva cunoscut îmi scrie pe messenger “Vi maine la scoala? Sa sti ca a zis profa ca nu ne motiveaza absentele sii ca daca mai lipsim ne scade un punct la purtare”. Cum mama dracului să nu îţi scadă un punct la purtare când tu nu ştii să scrii limba maternă? Considerând că unii care vor citi acest blog fac aceleaşi greşeli, voi încerca să explic cele de mai sus. Şi se scrie cu un singur i. Vii, de la verbul a veni se scrie cu doi de i, nu cu unul singur. Ştii se scrie cu doi de i cand e la persoana a 2-a (Tu ştii că eşti prost) şi cu un singur i când e la infinitiv (A şti că eşti prost înseamnă mare lucru).
Ce mă mai enervează sunt oamenii deştepţi (fără glumă, chiar sunt deştepţi) dar încearcă să fie cool vorbind în două limbi (se poate şi în mai multe). De exemplu: un tip interesant conversează cu cineva din aceeaşi categorie socială. “Măi Vasile, am derulat săptămâna trecută o campanie de advertising pentru brandul Rozeta iar rezultatele au fost foarte apreciate. Şeful a zis că am făcut o mândrie din jobul meu şi că voi fi cooptat şi în alte proiecte de advertising”. Acesta e un exemplu simplu şi probabil cunoscut. De ce nu poate omul respectiv să zică “Măi Vasile, am derulat săptămâna trecută o campanie de publicitate pentru firma Rozeta iar rezultatele au fost foarte apreciate. Şeful a zis că am făcut o mândrie din slujba mea şi că voi fi cooptat şi în alte proiecte de acest gen”? Mă întreb de ce până acum am putut fi normali iar acum trebuie să copiem, din nou, pe alţii. Şi ne întrebăm de ce România e văzută ca un căcat în colţul beciului. Să nu înţelegeţi greşit, nu împrumutarea permanentă sau nu a cuvintelor din engleză e factorul principal.
Mă enervează multe chestii în lumea asta, dar asta nu înseamnă ca trebuie să scriu o carte pe subiectul acesta. Îmi este de ajuns acest blog, şi deocamdată acest articol.
