De când sunt în Bucureşti foarte multă lume mă privește cu zâmbetul pe buze. Pe stradă, la metrou, în autobuz şi în troleu. Nu ştiu ce să cred. Şliţul mi-e închis tot timpul şi nu, nu îmi mângâi coaiele continuu, ca toate bovinele îmbrăcate cu tricouri mulate D-G. Când ies din casă mă uit în oglindă să mă asigur că arăt ca o fiinţă umană.
Nu vorbesc doar de fete. Şi unii bărbaţi până în 25-30 de ani se uită la mine ca un copil când îşi primeşte cadoul de Crăciun, iar îmbrăcămintea pe care o poartă nu dă de înţeles că ar fi căzut în tabăra care apreciază doar cârnaţii. Recunosc că în municipiul/metropola Vatra Dornei nu am avut parte de aşa ceva. Poate că, în comparaţie cu Bucureşti, oraşele mici înţeleg altfel frumuseţea, deşi pot să bag mâna-n foc când spun că toate orătăniile care se perindau prin “centru” aduceau a ET.
Există posibilitatea ca fetele gingaşe din Capitală să vadă ceva frumos în faţa mea de muntean. Dar dacă e aşa, cum rămâne cu bărbaţii heterosexuali?
